CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 406 / 2015

Dosar nr. 426 / 2015

AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative

Analizând proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.65 din 24.04.2015,

CONSILIUL LEGISLATIV

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată, şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

1. Prezentul proiect are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, precum şi pentru completarea art.3 din Legea nr. 205/2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006.

Potrivit preambulului, adoptarea prezentului proiect de ordonanţă de urgenţă este motivată, în principal, de stimularea competitivităţii şi reducerea evaziunii fiscale, precum şi de asigurarea siguranţei rutiere şi prevenirii posibilelor accidente rutiere. De asemenea, se invocă necesitatea implementării complete şi la timp a Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar.

2. La art.I pct.3, cu referire la art.2² alin.(6), este de analizat dacă norma este avantajoasă pentru salariaţi, întrucât dispoziţiile art.55 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, prevăd că „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă”, venituri care atrag după sine toate reţinerile de natură salarială.

Având în vedere cele de mai sus, pentru precizia normei, supunem atenţiei dacă nu ar trebui ca sintagma „sumele distribuite salariaţilor se înregistrează pe seama cheltuielilor”, să fie înlocuită cu sintagma „sumele distribuite salariaţilor se înregistrează pe seama cheltuielilor de natură salarială”.

3. La art.I pct.14, referitor la art.11 alin.(1) lit.d), semnalăm că, potrivit art.12 alin.(3), propus la pct.17, contravenientul poate achita în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal sau de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art.11 alin.(1) lit.d). Prin urmare, pct.(ii) al art.11 alin.(1) lit.d) ar trebui să aibă în vedere şi această situaţie, nu doar situaţia achitării în întregime a amenzii, astfel cum rezultă din utilizarea expresiei „prezentarea dovezii de plată a amenzii”.

4. Referitor la norma propusă la pct.15 al art.I, semnalăm următoarele:

a) La norma propusă pentru pct.vii) al lit.e), precizăm că soluţia legislativă privind sancţionarea săvârşirii repetate a „faptelor contravenţionale” prevăzute la art.10 lit.c) şi d) anterior datei controlului este lipsită de precizia necesară, neînţelegându‑se dacă sancţionarea pentru săvârşirea repetată a contravenţiilor este condiţionată de constatarea, cu respectivul prilej, şi a săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute la art.10 lit.c) şi d). De altfel, dacă acesta ar fi sensul textului, ar rezulta că pentru ultima contravenţie săvârşită s-ar aplica de fapt două sancţiuni - cea prevăzută de lege pentru obligaţia încălcată, precum şi cea prevăzută de art.11 alin.(1) lit.e) pentru „săvârşirea repetată” a anumitor fapte. În plus, din utilizarea sintagmei generale „săvârşire repetată” nici nu rezultă care ar fi numărul de contravenţii care ar trebui luat în considerare, nici termenul anterior datei controlului în care acestea să fi fost săvârşite.

Pe de altă parte, din redactarea propusă rezultă că pentru toate contravenţiile prevăzute la art.10 lit.c) şi d) săvârşite ulterior aplicării pentru prima dată a sancţiunii prevăzute la art.11 alin.(1) lit.e) pct.vii) ar urma să se aplice această din urmă sancţiune, instituindu-se astfel un caz de „recidivă perpetuă” a contravenientului.

Faţă de cele de mai sus, sugerăm reanalizarea şi reformularea normei propusă pentru art.11 alin.(1) lit.e) pct.vii), întrucât în actuala redactare nu poate fi adoptată.

b) La norma propusă pentru pct.viii) al lit.e), semnalăm că norma se raportează exclusiv la sancţiunile aplicate, dând astfel relevanţă juridică unei situaţii care nu dobândeşte caracter definitiv decât fie prin neatacarea în termenul legal a procesului‑verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, fie prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea împotriva procesului-verbal. Astfel, se poate ajunge la situaţia în care se aplică sancţiunea suspendării activităţii chiar dacă instanţa a anulat procesul‑verbal de constatare a contravenţiei săvârşite anterior, soluţie legislativă care încalcă atât principiul autorităţii de lucru judecat, cât şi principiul egalităţii în drepturi.

În plus, pentru asigurarea unei reglementări complete, ar trebui ca proiectul să aibă în vedere şi prevederea expresă a  modalităţii de ţinere a evidenţei contravenţiilor constatate şi sancţionate definitiv, precum şi a instituţiei competente în acest sens.

Sub rezerva observaţiilor de mai sus, din punct de vedere al redactării normei propuse pentru pct.viii), precizăm că termenul „situţiile” trebuie redat sub forma „situaţiile”.

c) La pct.ix) al lit.e), semnalăm că reglementarea este lipsită de precizia necesară unei dispoziţii legale, neputând fi acceptată în forma propusă. Textul instituie un caz de încetare de drept a unei sancţiuni contravenţionale complementare, instituţie sui-generis în raport cu reglementarea-cadru în materia contravenţiilor, fără însă a contura cu suficientă claritate toate aspectele legate de aplicarea acestei instituţii. Astfel, norma se referă la achitarea amenzii „în termen de 48 de ore” fără a preciza de când începe să curgă acest termen. Mai mult decât atât, din referirea la „achitarea amenzii” rezultă că se are în vedere achitarea integrală a amenzii, deşi art.12 alin.(3) prevede posibilitatea contravenientului de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute la art.11 alin.(1) lit.e).

În ceea ce priveşte „suma egală cu de zece ori amenda aplicată”, din text nu rezultă care este natura juridică a acesteia. Precizăm că respectiva sumă nu poate fi calificată drept amendă, astfel încât să i se aplice regimul juridic al acesteia din urmă. Prin urmare, norma nu clarifică nici unde anume ar trebui achitată respectiva sumă, nici care este destinaţia sumelor astfel încasate şi nici ce se întâmplă cu suma achitată în cazul în care instanţa anulează procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii.

Pe de altă parte, pentru determinarea precisă a momentului „încetării de drept a sancţiunii”, ar fi trebuit ca textul să prevadă o procedură clară de asigurare a posibilităţii probării respectivului moment. Astfel, din text nu rezultă nici dacă organul constatator este obligat să emită un act din care să rezulte data la care i-a fost prezentată dovada achitării şi nici dacă respectiva dovadă ar putea fi transmisă prin poştă - situaţie în care textul ar fi trebuit să precizeze dacă se ia în considerare data transmiterii, de pildă.

Mai mult decât atât, textul se referă la încetarea de drept a sancţiunii „în termen de 24 de ore”, şi nu „la 24 de ore”, cum ar fi fost mai precis. Pe de altă parte din referirea la „organul constatator” rezultă că dovada ar trebui prezentată chiar la agentul constatator care a încheiat procesul-verbal, şi nu la organul din care face parte agentul constatator, cum ar fi fost mai firesc.

Faţă de cele de mai sus, sugerăm reanalizarea şi reformularea normei propusă pentru art.11 alin.(1) lit.e) pct.ix), întrucât în actuala redactare nu poate fi adoptată.

5. În ceea ce priveşte soluţia legislativă prevăzută la art.12 alin.(4), astfel cum este propus la art.I pct.17, privind limitarea caracterului suspensiv plângerii numai cu privire la sancţiunea principală aplicată, precizăm că aceasta nu ar putea fi susţinută, întrucât nu este de conceput ca o sancţiune complementară să aibă un regim juridic mai sever decât sancţiunea principală. Este necesară, de aceea, reanalizarea normei sub acest aspect.

6. La art.II, pentru corectitudinea redactării, este necesară reformularea părţii dispozitive, astfel:

„Art.II. - După alineatul (1) al articolului 3 din Legea nr.205/2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.454 din 25 mai 2006, cu completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul cuprins:

„(2) Contribuţia prevăzută la alin.(1) se va ...”.

7. La art. III, pentru respectarea uzanţelor normative, precum şi pentru unitate în exprimare, părţile dispozitive ale punctelor prin care se aduc intervenţii trebuie reformulate conform modelelor utilizate la părţile dispozitive ale art. I.

8. La art. III pct.7, semnalăm că deşi în partea dispozitivă se preconizează introducerea a 5 noi alineate, respectiv alin. (2³) – (2⁷), textul alin. (2⁷) lipseşte.

9. Având în vedere că prin pct.25 – 30 ale art.III se aduc intervenţii asupra art.8, articol care cuprinde 7 alineate, ţinând cont şi de numeroasele intervenţii asupra alineatelor acestui articol, recomandăm modificarea în întregime a art.8, cu redarea tuturor alineate din care va fi structurat.

În acest fel, s-ar evita situaţii de genul celei prevăzute la pct.28, unde se preconizează introducerea alin.(3) la art.8, cu toate că acest alineat a existat în structura articolului, fiind însă ulterior abrogat. Precizăm că, deşi este abrogat, alin.(3) face parte din configuraţia art.8, renumerotarea alineatelor fiind posibilă doar cu ocazia procedurii de republicare a actului normativ, aspect care face imposibilă introducerea unui nou alin.(3).

În cazul acceptării acestei recomandări, este necesară şi revederea normelor care fac trimitere la alineatele art.8, precum şi renumerotarea punctelor art.III.

10. La art.III pct.27 precizăm că, pentru corectitudinea reglementării, art.8 alin.(2) trebuie să aibă ca obiect stabilirea momentului de la care fapta prevăzută la art.8 alin.(1¹) constituie contravenţie. Precizăm că, imediat după săvârşirea faptei de a circula fără peaj valabil nu se poate cunoaşte comportamentul făptuitorului în următoarele 24 de ore, caracterul contravenţional al faptei neputând fi stabilit decât după expirarea respectivului termen.

Pentru acest motiv, propunem reformularea alin.(2), astfel:

„(2) Contravenţia prevăzută la alin.(1¹) se consideră săvârşită după expirarea termenului prevăzut la art.1 alin.(7³)”.

În acest context, precizăm că este necesară şi reformularea corespunzătoare a art.9 alin.(7), propus la art.III pct.31, întrucât încheierea procesului-verbal ar trebui să se poată face doar după expirarea termenului prevăzut la art.1 alin.(7³). Precizăm că menţinerea reglementării propuse prin proiect pentru art.8 alin.(1¹) şi (2), precum şi pentru art.9 alin.(7) ar conduce la dificultăţi de aplicare în practică, întrucât nu rezultă care anume ar fi modalitatea de anulare a procesului-verbal încheiat în interiorul termenului prevăzut la art.1 alin.(7³) în situaţia în care făptuitorul achită tariful până la expirarea respectivului termen.

11. La art.III pct.28, pentru corectitudinea reglementării, norma trebuie să se refere la actualizarea limitelor amenzilor contravenţionale, şi nu la modificarea cuantumului acestora. În plus, este necesar ca textul să prevadă în mod expres criteriul în funcţie de care urmează a se realiza actualizarea.

12. La art.III pct.31, apreciem că textul ar trebui să aibă în vedere instituirea posibilităţii încheierii procesului-verbal şi în lipsa contravenientului, nu exclusiv în lipsa acestuia. În caz contrar s-ar înţelege că prezenţa contravenientului face imposibilă încheierea procesului verbal.

13. La art.III pct.35, reiterăm observaţia privind introducerea unui element de structură care a fost abrogat.

Astfel, art.12¹ a fost introdus prin Legea nr.424/2002, dar ulterior prin Ordonanţa Guvernului nr.51/2004 a fost abrogat.

Ca urmare, elementul nou introdus nu poate fi marcat ca art. 12¹.

De asemenea, la norma propusă pentru art. 12¹, având în vedere observaţia privind imposibilitatea introducerii alin.(3) la art.8, în funcţie de soluţia adoptată, este necesar să se revadă şi norma de trimitere la „art.8 alin.(1¹), alin.(2) – (5)”.

Totodată, deoarece se face referire la elemente de structură din actul de bază, sintagma „din prezenta ordonanţă” se va elimina”, ca superfluă.

14. Pentru o exprimare adecvată, sugerăm reformularea pct.37 al art. III, astfel:

„După anexa nr.2 se introduc două noi anexe, anexele nr.3 şi 4, al căror cuprins este prevăzut în anexele nr.1 şi 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă”.

15. La art.IV alin.(1), pentru o informare completă asupra Ordinului nr.290/2013, după titlul acestuia se va introduce sintagma „cu modificările şi completările ulterioare”, observaţie valabilă pentru toate situaţiile similare.

La alin.(2), deoarece titlul Ordinului nr.290/2013 a mai fost redat la alin.(2), recomandăm eliminarea acestuia.

16. La art.VII, semnalăm că prevederile art.4 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 stabilesc regulile privind intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor referitoare la contravenţii, nu doar a celor prin care se stabilesc contravenţii noi. Prin urmare, este necesară completarea textului cu trimiteri la toate punctele art.III care, întrucât cuprind dispoziţii referitoare la contravenţii, urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicarea ordonanţei de urgenţă. Menţionăm că, în caz contrar, respectivele dispoziţii vor intra în vigoare potrivit regulii stabilite de art.4 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, respectiv la 30 de zile de la publicarea ordonanţei de urgenţă.

17. La art. VIII, pentru o exprimare adecvată, propunem ca sintagma „precum şi cu modificările şi completările aduse prin” să fie înlocuită cu sintagma „precum şi cu cele aduse prin”.

18. La art.IX alin.(1), pentru un spor de rigoare normativă, textul ar trebui să indice în mod expres care anume dintre punctele art.I urmează să intre în vigoare la 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Precizăm însă că, pentru corelare cu dispoziţiile art.4 alin.(1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, textul ar trebui să se refere la „data publicării” ordonanţei de urgenţă, şi nu la data intrării în vigoare a acesteia.

PREŞEDINTE

dr. Dragoş ILIESCU

Bucureşti

Nr.406/27.04.2014